Federația de Fotbal din Croația a decis să-l demită pe scouterul Ognjen Vukojevici, cooptat de Zlatko Dalic în staff-ul pentru Cupa Mondială, conform site-ului 24sata. Decizia forului vine ca urmare a filmulețului apărut pe internet după meciul cu Rusia, în care Vukojevici și fundașul Domogoj Vida au scandat lozinci pro-Ucraina. Fundașul a fost anchetat de FIFA, care a decis să-i acorde doar un avertisment și să nu-l suspende pentru semifinala cu Anglia.
„Respect decizia federației. În declarațiile mele nu au fost conotații politice. Vreau să mulțumesc clubului meu, Dinamo Kiev, pentru că mi-a permis să fiu prezent la Mondial. Îmi pare rău pentru cele întâmplate și îmi prezint scuzele rușilor”, a declarat Ognjen Vukojevici, după ce a aflat decizia federației.
Fotbalistul lui Beșitkaș a apărut într-un video scurt, după victoria cu Rusoa, filmat alături de fostul său coleg Vukojevic, în care cei doi au strigat „Glorie Ucrainei!”. Expresia este una delicată în contextul relațiilor dintre Rusia și Ucraina, însă este cu atât mai greu de digerat pentru țara gazdă a Mondialului cu cât ea a devenit un slogan al naționaliștilor ucraineni anti-Rusia în timpul și după evenimentele din 2014.
A mai rămas o săptămână până la finalul Cupei Mondiale din Rusia, a 21-a ediție a turneului intercontinental. Franța și Belgia se vor duela în prima semifinală, iar Anglia și Croația se înfruntă pentru al doilea loc din finala mare de la Moscova. Duminică, 15 iulie, va avea loc finala mare, în timp ce finala mică are loc sâmbătă.
Programul semifinalelor:
Finala mică se va disputa la Sankt Petersburg, pe 14 iulie, de la ora 17:00. Finala mare e programată pentru ziua de 15, de la ora 18:00, pe stadionul Lujniki din Moscova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER